La casa bătrânilor, care împlineau 50 de ani de căsnicie, s-au strâns în număr mare fiii, nepoţii şi strănepoţii. Unul dintre nepoţi l-a întrebat pe bunicul: „N-ai putea, bunicule, să ne spui şi nouă secretul unei căsnicii fericite?“. Bunicul a răspuns că, dacă acest secret există, nici el nu l-a avut de la început. Contrar aşteptărilor, la scurtă vreme după căsătorie, a avut greutăţi mari şi era să se întunece seninătatea de la început. Într-o zi, după o ceartă destul de serioasă, a plecat trântind uşa, iar bunica a plâns cu amar fericirea pierdută. Apoi i-a scris mamei ei cele întâmplate. Răspunsul a fost cam aşa: „Îmi pare rău, draga mea, că trebuie să suferi. Iar tu n-ai nicio vină!“.
Dumnezeu S-a folosit de aceste cuvinte şi a făcut-o să se cerceteze serios. A doua zi, când s-a ivit un nou prilej de neînţelegere, bunica şi-a luat partea ei de vină, a tăcut şi conflictul s-a terminat înainte de a începe. Bunicul a observat schimbarea ivită şi a întrebat-o despre acest lucru. Ea i-a spus şi lui ultimele cuvinte ale scrisorii mamei ei. De atunci
, aplicând versetul “De ce vezi tu paiul … şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?
Matei 7.3”, au încetat de a se mai învinui unul pe altul. Fiecare a aplicat locurile din Biblie despre viaţa de familie pentru el personal şi aşa au găsit ei secretul unei bune înţelegeri.
